Asigurarea auto de răspundere civilă față de terți/carte verde

Majoritatea companiilor le oferă toate trainingurile necesare șoferilor care conduc vehicule de serviciu, astfel încât să diminueze riscurile de accident sau alte incidente asociate șofatului iresponsabil. În ciuda experienței și a calificării operatorilor, situațiile de risc rămân, totuși, probabile, astfel încât, atât managerii, cât și autoritățile, doresc asigurări suplimentare, în special cu privire la posibile daune, materiale sau vătămări corporale, aduse terților. Acest tip de asigurare este obligatorie în toate țările Uniunii Europene și acoperă asiguratul în cazul răspunderii legale pentru daunele cauzate unei terțe părți de un vehicul.

Asigurarea auto de răspundere civilă față de terți preia riscurile unei companii în cazul în care unul dintre vehiculele aflate în proprietatea sa produce daune de care aceasta este responsabilă. În cazuri severe, compania implicată trebuie să suporte consecințele financiare asociate pagubei și, totodată, să investească pentru a gestiona corect întreaga situație, astfel încât imaginea sa să nu aibă de suferit.

CARTE VERDE. Pentru companiile a căror activitate implică și călătorii pe teritoriul Uniunii Europene a fost creat sistemul “Carte Verde” - un mecanism de protecție pentru victimele accidentelor de trafic rutier transfrontalier, la care au aderat 48 de țări membre. Stimulat de Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE), sistemul a fost fondat în 1949, pentru a facilita traficul internațional.

Sistemul a fost creat pentru a facilita traficul, eliminând necesitatea ca șoferii să cumpere polițe la fiecare dintre frontierele celor 48 de țări membre ale Uniunii Europene. Având asigurarea de tip carte Verde, un șofer este eliberat și de obligația de a încheia un contract național de asigurare.

Cere o analiză personalizată completând formularul de mai jos!

Contacteaza-ne