Un utilaj defect poate duce la întreruperea întregului proces de producție, antrenând costuri suplimentare greu de gestionat pentru fermieri. Asigurarea tehnicii şi a inventarului agricol – de la tractoare, la combine sau semănători – este una dintre modalitățile de protejare a investițiilor în agricultură.
Polițele speciale pentru mașini și utilaje agricole acoperă o arie extinsă de riscuri, de la accidente rutiere și furt, până la pagube produse de fenomene naturale, incendii sau explozii. În funcție de condițiile specifice de muncă, fermierii pot opta și pentru asigurarea unor riscuri speciale sau pentru acoperirea răspunderii civile pentru daunele provocate altor persoane de utilajul asigurat.